După ce tandemul Bara – Chirilă a ajuns pe aceeași lungime de undă în privința menținerii nucleului de bază al lotului, gruparea arădeană are parte de agitație.
Florin Hidișan absentează nemotivat de șapte zile, iar oficialii clubului n-au idee cu ce fel de probleme de confruntă. Fotbalistul nu se poate obișnui cu ideea că a fost declarat netransferabil și încearcă să-și determine șefii să-i ofere dezlegarea de contractul care expiră în iunie 2009. Ionuț Chirilă, antrenorul-manager al UTA-ei, nici nu vrea să audă, astfel că Hidișan a ales să se izoleze și să rupă orice legătură cu arădenii. „Nu fac excepție pentru nimeni. Hidișan nu ne-a comunicat nimic, nu se poate lua legătura cu el. Va suporta consecințele gestului său”, a declarat Ionuț Chirilă.
Clubul UTA i-a trimis o somație, prin care era anunțat să se prezinte la club până vinerea trecută, dar Hidișan a ignorat-o. Va urma o nouă scrisoare către jucător, după care conducătorii vor demara procedurile de suspendare la FRF a mijlocașului. „Pentru Hidișan am avut, acum o lună și jumătate, o ofertă de 280.000 de euro, banii jos, de Pandurii Tg. Jiu. Am refuzat-o, le-am explicat celor de acolo că este netransferabil și cred că cei de la Pandurii au înțeles. Nu-mi imaginez că ei s-ar afla în spatele dispariței jucătorului, pentru că am relații normale cu Marin Condescu și nu e genul care să procedeze astfel”, a declarat Nicolae Bara.
Gestul lui Hidișan este cu atât mai surprinzător, cu cât nu am primit de-o lună oferte pentru el. Cei de la Vaslui și Pandurii s-au interesat de el. Nicolae Bara, patron FCM UTA AradÂ
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER